Pactul pentru Muncă

Lansat în 2019, Pactul pentru Muncă are ca obiectiv identificarea soluțiilor  strategice viabile, care pe termen mediu și lung să contribuie la echilibrarea pieței forței de muncă în România și la crearea unui cadru legislativ necesar pentru o evoluție coerentă a pieței muncii.

Pactul pentru Muncă este inițiativa CONAF împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). În 2020 partenerul strategic al Pactului pentru Muncă devine Confederația Patronală CONCORDIA.

Începând cu 2019 și continuând 2020 și 2021, în cadrul programului Pactul pentru Muncă& au fost organizate conferințe la Cluj, Iași, București, Timișoara, Brașov și Constanța, respectiv în marile centre universitare din țară. La dezbateri au participat reprezentanți ai tuturor actorilor implicați în piața muncii: antreprenori şi manageri ai unor companii naţionale şi multinaţionale, patronate, mediu academic, autorități centrale și locale, guvern, renumiți specialiști în domeniu.

Pactul pentru Muncă a născut un mare interes, programul inițiat de CONAF se bucură azi de parteneri puternici.

BOARD
Pactul pentru Muncă

Cristina Chiriac

Președinte
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)

Dragoș Anastasiu

Președinte
Eurolines Romania
Group

Nicoleta Munteanu

Vicepreședinte
Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA)

Franck Neel

Președinte
Federația Patronală Petrol și Gaze
(FPPG)

Magda Volonciu

Membru Fondator și
Partener Coordonator
SCA Magda Volonciu și Asociații

Magdalena Iordache-Platiș

Prorector la Universitatea din București

Steven van Groningen

Președinte
Confederația Patronală
CONCORDIA

Ionel Borș

Președinte
Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM)

Dan Gabriel Dumitrescu

Prorector la Academia de Studii Economice București

Din 2019 și până azi, Pactului pentru Muncă s-au alăturat în calitate de susținători nume mari din antreprenoriatul românesc, profesioniști recunoscuți, CEO de companii, europarlamentari și leaderi din mediul de business.

Puteți afla de aici lista susținătorilor Pactului pentru Muncă.