Turismul Românesc

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), alături de Asociația Națională a Antreprenorilor și Alianța pentru Turism au inițiat proiectul național „TURISMUL ROMÂNESC: Între impas și oportunitate”. Demersul vine în sprijinul operatorilor din turism și serviciilor conexe, în vederea identificării de soluții la problemele cu care aceștia se confruntă și poziționarea turismului românesc pe axa de dezvoltare sustenabilă.

 

Acesta reprezintă cel mai nou program din planul național CONAF. Programul constă într-o serie de dezbateri care au loc în cei mai mari poli turistici ai țării și care să centralizeze problemele, dar și soluțiile mediului de afaceri specific, pentru a veni în sprijinul acestora printr-un dialog continuu, constant și eficient cu autoritățile locale și centrale.

 

Cristina Chiriac, președintă CONAF: TURISMUL ROMÂNESC: Între impas și oportunitate” nu este doar un proiect, este un instrument de relansare a turismului românesc și de includere a acestuia în strategia de dezvolatre durabilă, ca axă de dezvoltare cu potențial imens la nivel național. Însă, pentru a reuși acest lucru, sunt necesare investiții publice și private în infrastructură, digitalizarea și modernizarea sectorului, trebuie avute în vedere măsuri fiscale de stimulare și, nu în ultimul rând, corelarea pieței forței de muncă cu nevoile reale din sector. În cadrul proiectului PACTUL PENTRU MUNCĂ, am identificat problema principală cu care se confruntă industria: deficitul forței de muncă calificată. Ca urmare, este nevoie de profesionalizarea și calificarea personalului concomitent cu taxarea corespunzatoare pe forța de muncă pentru a reduce concurența neloială și a stimula dezvoltarea industriei turistice. Ne dorim un parteneriat echitabil cu reprezentanții industriei, cu autoritățile publice locale și centrale pentru că doar împreună putem să conlucrăm pentru a poziționa turismul românesc ca axă de dezvoltare economică de durată”.