Revista Capital lansează Top 100 Femei de Succes, ediția 2020!

Descoperă secretele leadershipului feminin în România! Revista Capital lansează Top 100 Femei de Succes, ediția 2020!

Luna aceasta, revista Capital găzduiește ”Top 100 Femei de Succes”, un produs media dedicat unora dintre cele cele mai puternice românce. Este vorba despre femei cu adevărat extraordinare care, prin ambiție, perseverență, muncă și asumarea continuă de riscuri controlate, aduc plus valoare societății în care trăim cu toții.

Astăzi, una din trei companii este condusă de o femeie, o mare parte dintre întreprinderile mici şi mijlocii din ţară sunt deţinute de femei, iar exemplele femeilor de succes din Topul Capital ilustrează acest fapt din plin.

Dacă în cazul tradiționalului ”Capital Top 300 Cei Mai Bogați Români“ criteriul de selecție este averea, echipa Capital a alcătuit suplimentul „Top 100 Femei de Succes” pornind de la esența succesului, adică chiar de la carierele de excepție pe care femeile au reușit să și le construiască, indiferent de domeniul în care activează. Pentru a ajunge la formula pe care o vedeți în acest număr al revistei noastre am studiat biografiile a peste 300 de femei din România, iar alegerea nu a fost deloc una ușoară.

”Capital Top 100 Femei de Succes” ediția 2020 este împărțit în 10 categorii: Afaceri, Management, Justiție, Sport și Spectacol, Medicină, Societate Civilă, Politică, Comunicare, Mass Media și Influencere. De asemenea, există și un Top 10 dedicat expatelor care evoluează în mediul concurențial din România.

Deși noul context social-sanitar nu ne-a mai oferit posibilitatea organizării unei seri de gală, lansarea Topului nu putea să nu coincidă și cu desemnarea câștigătoarelor pentru fiecare categorie mai sus amintită.

Astfel, vă dezvăluim câteva dintre premiante:

Cristiana Copos este câștigătoarea categoriei Afaceri, proprietara Ana Pan, unul dintre cele mai apreciate lanțuri de cofetării-patiserii din România.

Premiul la categoria Comunicare a fost înmânat către Maria Manole, General Manager Talentivity, unul dintre cei mai influenți oameni de comunicare din România și persoana despre care se spune că a pus bazele star-sistemului în televiziunea din România.

Categoria Influencere o are drept câștigătoare pe Adelina Pestrițu, cunoscută vedetă TV, antreprenor și un reper în conținutul de social media.

Descoperiți cine sunt femeile lider ale României în anul 2020 și care sunt secretele lor pentru reușită, în ediția specială a revistei Capital Top 100 Femei de Succes. Revista se găsește la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro, începând de astăzi, 11 septembrie 2020.

Revista Capital face parte din portofoliul Editurii Evenimentul și Capital, societate care deține și publicația Evenimentul Istoric și site-urile www.evz.ro, www.capital.ro, www.evenimentulistoric.ro, www.retetesivedete.ro .

No Comments

Post A Comment