Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România (PADIR) se alătură CONAF

Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România (P.A.D.I.R.) se alătură Federaţiei Patronatelor Femeilor Antreprenor, membru fondator Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

P.A.D.I.R. este singura organizație patronală dedicată industriei înfrumusețării din România și a fost fondată pentru promovarea şi sprijinirea antreprenorilor care activează în această industrie.

Industria înfrumusețării traversează o perioadă extrem de dificilă. Însă dacă ne unim eforturile și acționăm împreună în același scop și având același obiectiv, sigur vom depăși momentele grele. În industria înfrumusețării activează antreprenori care pot aduce un plus valoare economiei țării noastre, iar prin intermediul PADIR ei vor contribui la o promovare corectă a spiritului antreprenorial în industria înfrumusețării,  la dezvoltarea și creșterea performanțelor profesionale, precum și la evitarea derapajelor economice. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate, susținere și cooperare pentru a ne alinia standardelor europene și internaționale. Aderarea PADIR la Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin consolidează eforturile noastre de a deveni un partener calificat pentru dialogul social„, a declarat Corina Munteanu, Președinte P.A.D.I.R.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este singura entitate confederativă din România ce are ca obiectiv principal susținerea și promovarea antreprenoriatului feminin, implicându-se activ în diferite proiecte economice, sociale și  culturale. Încă de la începutul acestor demersuri, sprijinite permanent de către Administrația Prezidențială, confederația a militat pentru o economie puternică și competitivă pe plan internațional, fiind semnate o serie de parteneriate cu alte organizații la nivel european.

„Cred în unitate patronală, iar alăturarea PADIR la Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor și CONAF reflectă tocmai acest lucru. În condițiile actuale macroeconomice trebuie să ne unim eforturile și să identificăm cele mai bune soluții pentru a depăși efectele negative ale pandemiei asupra anumitor sectoare de activitate, a declarat președintele CONAF, Cristina Chiriac. Domnia sa este de părere ca situația actuală impune o construcție patronală unitară care să reprezinte interesele tuturor sectoarelor de activitate într-un dialog continuu cu mediul guvernamental. „Ne dorim un dialog între autorități și antreprenori, ne dorim ca vocea mediului de afaceri să fie auzită, iar propunerile noastre să ajungă priorități pe agenda Guvernului. Așadar, vrem să convingem autoritățile că trebuie să comunice cu mediul de afaceri pentru a găsi soluții comune. Mediul de afaceri trebuie să fie foarte receptiv, să participe activ la procesul decizional și să ofere propuneri la modificările legislației, deoarece acest lucru afectează nemijlocit activitatea businessului. Dialogul este necesar să existe permanent. Legiuitorul trebuie să cunoască care sunt problemele în toate domeniile activității antreprenoriale pentru a oferi soluțiile care sunt înaintate chiar de antreprenori”.

Datele statistice arată că pe piaţa din România sunt active circa 48.000 de companii  care au ca obiect de activitate coafura și alte activități înfrumuseţare (cod CAEN 9602 și 9604) și o sumă a cifrei de afaceri netă de 250.000.000 Euro. În Bucureşti sunt înregistrare peste 5000 de companii, care totalizează aproximativ 9000 de angajați.

 

Despre P.A.D.I.R

P.A.D.I.R. este organizația antreprenorilor din industria înfrumusețării care promovează și apără drepturile și interesele membrilor săi și îi informează despre legislația și reglementările industriei la nivel european și național; 

P.A.D.I.R. reprezintă industria în relația cu autoritățile publice și centrale, cu sindicatele și cu alte organizații non-guvernamentale;

P.A.D.I.R impulsionează procesul de constituire și dezvoltare a societăților comerciale;

P.A.D.I.R inițiază, realizează și derulează implementare de proiecte și programe și atrage resurse publice sau private din țară și din străinătate pentru realizarea investițiilor în industria înfrumusețării;

P.A.D.I.R. promovează creșterea nivelurilor de profesionalizare și recunoașterea acestora.