Interviu cu Alina PAUL – director general DO SECURITY. Alina PAUL, director general DO SECURITY și președinte Sucursala CONAF Brașov : ”Nu există un secret pentru a reuşi, e nevoie de multă muncă, pasiune și dedicare în tot ce faci! ”
La Braşov, industria de securitate a primit recunoaştere internaţională şi a cunoscut dezvoltare, chiar şi în pandemie. O parte din această realitate i se datorează directorului general al DO SECURITY, Alina Paul, care a reuşit să transforme dificultăţile în oportunităţi şi să obţină rezultate bune într-o industrie care se află în continuă expansiune. Nu ai cum să nu observi entuziasmul şi bucuria din vocea ei când o auzi vorbind despre afacerea pe care o conduce. Deşi a trebuit să facă faţă unui an dificil, pandemic, directorul general al DO SECURITY a ştiut să folosească orice atuu în dezvoltarea propriei afaceri chiar şi în aceste timpuri tulburi.
Care este cheia succesului unei femei într-un domeniu dedicat în mare parte bărbaţilor?
Femeile sunt unice în multe feluri, pentru că vin cu valori sociale mai puternice, cu diversitate, dar și cu o bună capacitate de adaptare. Nu cred că exista un secret al reuşitei în afaceri! Multă muncă, pasiunea şi dedicarea – sunt ingredientele necesare pentru a te bucura de succes!
Știu că ai o poveste de împărtășit, o poveste care arată că nu există “prea devreme de a te apuca de un nou business“, și “nici prea târziu pentru o carieră de succes”.
Îmi place să cred că sunt o femeie care știe ce vrea de la viață, care încearcă să-i protejeze esența și să o pună în tot ceea ce face. Am trecut de la mediul corporatist la propiul business fară nicio emoție, conştientă fiind că drumul spre succes nu e neapărat ușor, însă reușita îți dă putere atunci când te aștepți mai puțin. Îmi amintesc cu drag de perioada în care am condus o bancă și pot spune că toate activităţile în care am fost implicată mi-au folosit ulterior pentru a-mi construi propria strategie de dezvoltare a afacerii într-un domeniu necunoscut, dar provocator. În prezent conduc o echipă de 350 de angajați care activează în sectorul serviciilor de securitate și care, după doar 3 ani de la preluare, a reuşit să ocupe prima poziţie în topul companiilor de profit din Braşov.
Şi asta nu e tot! Dornică să mă implic în rezolvarea problemelor comunității antreprenoriale locale și dispusă să îmi aloc timp pentru a dezvolta Sucursala Brașov a Confederaţiei Naționale pentru Antreprenoriat Feminin- CONAF, în calitatea mea de președinte, am reuşit să coagulez un număr impresionant de membri, alături de care doresc să mă implic în susținerea mediului de afaceri local și, evident, a celui naţional.
Am acceptat provocarea de a fi preşedintele CONAF Brașov fără să clipesc, întrucât mă regăsesc în valorile, idealurile și dorința de dezvoltare pe care o promovează CONAF la nivel naţional. Implicarea femeilor este tot mai mare în economie, voluntariat şi în susţinerea mediului patronal. În cadrul Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin există multe modele de succes ale doamnelor care se implică în domenii de activitate diverse, fiind etalon în cadrul comunităților din care fac parte.
Cred că avem responsabilitatea de a ne implica în dezvoltarea economică a ţării și doar împreună vom reuşi să ne desfășuram activitatea într-un cadru competitiv, concurențial și dinamic, care să servească intereselor fiecărui participant la actul de construcţie economică pe termen lung. A sosit momentul ca mediul de afaceri să fie unit și să militeze pentru nevoia de predictibilitate și construcție solidă, durabilă. Ca urmare, am reușit ca în timp record să aduc în organizație oameni de afaceri importanți din judeţ, care conduc afaceri consolidate, cu tradiţie de zeci de ani, alături de care doresc să contribui la dezvoltarea comunității de business locale.
Cum a traversat DO SECURITY această perioadă pandemică, provocatoare pentru toate afacerile?
Nevoia de a ne simţi în siguranță în vremuri în care sănătatea, familia, jobul şi interacţiunea cu ceilalţi sunt în pericol, a influențat populația și firmele să-și securizeze locuinţa şi implicit business-ul pe care îl desfășoară. Astfel, în condiţiile nefaste ecnomice, am reușit să identificăm oportunități și să reușim să avem rezultate, cel puțin ca la nivelul anilor trecuți. Ca urmare, drumul nostru nu se opreşte aici, ci dorim, ca în viitor, să ne extindem la nivel naţional, dovedind că ceea ce facem, facem cu dedicare, pasiune și implicare pentru a oferi cele mai bune soluții de securitate clienţilor noştri.
Anul acesta am reușit să atragem atenția, fiind recunoscuţi la nivel internaţional. Astfel, am avut onoarea şi privilegiul de a primi “Trofeul OSPA – Doamne de excepţie în securitatea privată”, un premiu etalon în industria de securitate. O spuneam şi atunci, şi o spun şi acum: acest premiu mă onorează, însa, totodată mă obligă la rezultate viitoare de excepţie!
Am traversat o perioadă de consolidare a afacerii, am pus accent pe formarea unei echipe de profesionişti şi pe investiţii în tehnică şi tehnologie, însa perioada următoare va reprezenta o nouă etapă de dezvoltare a DO SECURITY ce va demara cu expansiunea la nivel naţional.
Cum îți gestionezi timpul, cum îl împarți astfel încât să ai grijă și de familia ta, de afaceri și să conduci activitatea Sucursalei CONAF Brașov?
Viața m-a învățat că trebuie să existe o măsură în toate pentru a echilibra dezechilibrele din societate. După o zi agitată la serviciu, liniștea și căldura le găsesc acasă, alaturi de familie. Cred în ideea de echilibru între viaţa personală şi cea profesională, întrucât una fară cealaltă nu poate crea armonia atât de necesară unei vieți împlinite.
Interviu realizat de Carmen Burtea pentru Ziarul News-Editie Nationala, link articol.
No Comments