Teatrul Municipal Bacovia din Bacău a găzduit semifinala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Programul este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor, având Banca Națională a României (BNR) ca partener strategic. Premiul I a fost câștigat de echipa PuffyPaws reprezentând Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” și care a prezentat un concept dedicat animalelor de companie.
Începând cu luna octombrie a anului 2025, un număr de 800 de liceeni din Bacău au parcurs un proces educațional aplicat, construit în jurul întâlnirilor directe cu antreprenori, al exercițiilor de gândire strategică și al validării ideilor în fața realității economice, fiind ghidați de 8 antreprenori voluntari care au înțeles că investiția în educație este, de fapt, cea mai sigură formă de dezvoltare pe termen lung a unei societăți.
Etapa județeană Bacău a reunit, în fața juriului și a unei săli formate din 300 de liceeni, 9 echipe cumulând 46 de participanți. Prin proiectele prezentate, tinerii au conturat fiecare o viziune diferită asupra viitorului și au demonstrat nu doar creativitate, ci și o înțelegere remarcabilă a mecanismelor economice, a nevoilor concrete ale consumatorilor și a procesului prin care o idee poate evolua într-un model de afacere viabil și sustenabil.
Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru susținut de lideri locali care au înțeles importanța acestui tip de intervenție educațională, fiind deschis prin discursurile președintei fondatoare CONAF, Cristina Chiriac; vicepreședintei CONAF Bacău și coordonatoarea locală, Dorothea-Maria Huțuțui; președintei CONAF sucursala Bacău, Brîndușa Gugu; primarului municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu; prefectului judeţului Bacău, Andreea Negru; președintelui Consiliului Județean Bacău, Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț; inspectorului școlar general ISJ Bacău, Ana-Maria Egarmin; rectorului universității „George Bacovia” din Bacău, Conf. univ. dr. Andrei Octavian Paraschivescu; membrei în Board-ul de conducere Sultan România, vicepreședinte CONAF Prahova, Aura Ozbay, precum și prin mesajul transmis de viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, care a subliniat importanța educației financiare și antreprenoriale în formarea unei economii solide și responsabile.
Prin moderarea atentă a lui Călin Iepure, evenimentul și-a păstrat ritmul, claritatea și dinamica firească, depășind granițele unei simple competiții și devenind un spațiu autentic de dialog, reflecție și validare, în care fiecare idee a fost primită cu atenție, analizată cu seriozitate și tratată cu respect.

Evaluarea proiectelor a fost realizată de un juriu format din profesioniști care înțeleg, din experiență directă, greutatea unei idei transformate în business, respectiv; Nicoleta Munteanu – fondatoarea Kids in Business, vicepreședinte ANNA, membră a Board-ului; Corina Mihaela Rugină – Director Agenție Garanti Bank Bacău; Lucian Ciubotaru – Director Adjunct Auchan Bacău; Hildegard Brandl – Director al firmei de arhitectură UNITH2B Architects, liderul proiectului Antreprenorești – Adoptă un Sat, vicepreședinte CONAF și Alexandru Holicov – CEO Adservio, aceștia analizând fiecare propunere prin prisma ideii de afacere, fezabilității, rezultatelor preconizate, modalității de prezentare în cadrul evenimentului.
În urma deliberărilor, premiul I al semifinalei a fost acordat echipei PuffyPaws, care a venit cu un proiect actual, care îmbină un cabinet de grooming cu o aplicație pentru pet walking și pet sitting, oferind stăpânilor soluții sigure pentru plimbări monitorizate GPS, îngrijire la domiciliu și servicii de tip „hotel in home”. Echipa este formată din Miruna Elena Cornea, Laura Lavinia Iștoc, Ana Maria Pătrașcu și Roberta Mădălina Roca, elevi ai Colegiului Național Catolic „Sf. Iosif” din Bacău, coordonați de profesoara Mirela Sandu, iar performanța lor le oferă oportunitatea de a reprezenta județul Bacău în finala națională de la București, pe 26 mai.
Locul al doilea a revenit echipei Just for Fun, care a propus dezvoltarea unei afaceri în domeniul organizării de evenimente recreative, turistice și culturale, în municipiul Moinești și în zona turistică Moinești – Slănic Moldova, proiect realizat de elevi ai Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, sub coordonarea profesoarei Claudia Apostu.
Pe locul al treilea s-a clasat echipa Sweet Like You, care produce și comercializează deserturi și cafea, dar și candy-baruri pentru evenimente, comenzi online și posibilitatea de personalizare a produselor de patiserie, prin alegerea ingredientelor, aromelor, cremelor și topping-urilor.. Proiectul este dezvoltat de elevi ai Colegiului Național Catolic „Sf. Iosif” din Bacău, coordonați de profesoara Mirela Sandu.
Cele trei echipe au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei. Valoarea totală a tuturor premiilor și mențiunilor a fost 2.100 EUR.
Un moment artistic deosebit a fost oferit de Corul Fantasia al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, sub bagheta profesorului Tania Boambă, prestația acestora adăugând evenimentului rafinament și sensibilitate artistică.

„Acest periplu pe care îl facem prin România, în cadrul Maratonului pentru Educație Antreprenorială, este, înainte de toate, o mărturie a unei tresăriri colective a inimilor noastre, pentru că ne-am dorit mai mult pentru copiii României, ne-am dorit să le oferim experiențe, repere, curaj și încrederea că educația poate deveni puntea reală dintre ceea ce visează astăzi și ceea ce vor construi mâine.
Promovăm educația, în sensul ei cel mai profund, iar educația antreprenorială devine aici un instrument prin care îi învățăm pe tineri să gândească liber, să își asume ideile, să înțeleagă valoarea muncii, a responsabilității, a eșecului transformat în lecție și a succesului construit pas cu pas. La Bacău am simțit din nou că România are resurse extraordinare în copiii ei, în profesorii care îi formează, în antreprenorii care aleg să se implice și în comunitățile locale care înțeleg că viitorul nu se așteaptă, ci se pregătește.
Mulțumesc Brîndușei Gugu, Dorotheei Huțuțui și întregii echipei CONAF Bacău pentru loialitate, pentru implicare, pentru energia cu care a făcut posibilă această semifinală și pentru felul în care a demonstrat că atunci când o comunitate se coagulează în jurul educației, lucrurile capătă sens, forță și continuitate,” – Cristina CHIRIAC, președinta CONAF.

„Acest eveniment confirmă faptul că investiția în educația tinerilor este cea mai valoroasă investiție pe care o poate face o comunitate. Am văzut astăzi inteligență, creativitate, disciplină și dorința autentică de a construi. Bacăul are tineri remarcabili, iar datoria noastră, a mediului academic, instituțional și economic, este să le oferim contextul necesar pentru a performa. Educația antreprenorială nu înseamnă doar afaceri, ci formarea unor caractere capabile să genereze progres și responsabilitate socială,” a declarat Asistent Univ. Drd. Facultatea de Drept Dorothea-Maria HUȚUȚUI, coordonator local, vicepreședinta CONAF Sucursala Bacău, Asociat AfforDHire.
Unul dintre momentele cu adevărat importante ale zilei a fost panelul vocațional, în cadrul căruia Alexandra Negoiță – Owner ASignature Coffee&Wine Hub și Gabriela Achihăi – Președinte al Fundației de Sprijin Comunitar le-au vorbit elevilor despre sensul vocației, despre răbdarea necesară devenirii și despre curajul de a rămâne loial propriului drum, chiar și atunci când acesta se dovedește a nu fi cel mai ușor.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială continuă, în această ediție, în 30 de județe din România, reunind mii de elevi, profesori și antreprenori într-un efort comun de a reduce distanța dintre educație și realitatea economică, iar finala națională, care va avea loc la București, va aduce împreună cele mai bune echipe din întreaga țară, într-o competiție despre idei și despre direcția în care se construiește viitorul.
Conceptul programului este înregistrat la OSIM, confirmând caracterul său inovator și original, într-un moment în care educația antreprenorială era aproape absentă din parcursul educațional al tinerilor.
Partener strategic: Banca Națională a României (BNR)
Parteneri naționali: Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Națională a Antreprenorilor, Patronatul Femeilor Antreprenor, Bizz Club, Adservio
Sponsori naționali: Auchan România, XP Group, Garanti BBVA, Elit
Partener de mobilitate: Renault România
Partener media: AGERPRES, Radio Magic FM
Acest eveniment nu ar fi posibil fără susținerea partenerilor locali: Primăria Municipiului Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea George Bacovia, Instituția Prefectului Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar, Consiliul Județean Bacău, Agenția Bacău – Banca Națională a României; a sponsorilor principali: Affordhire și Dulcețica Mamei, sponsorilor locali: Bonaventura, Bliss Events & Flowers, Aromat Însiropat, Apium Food, Europrint, ASignature Coffee & Wine Hub, Melopeea Tailoring – Producător Echipamente de Lucru, Atomy – Produse Coreene, Resort Karo, Salon DeMarco, Ema Lupancu – Hipnoterapeut & Coach Transformațional, S.C. Ste-RianaCom, Amplu, Helen Doron English, Mihaela Tabără Cabinet Individual de Asistență Socială, Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale, S.C. Dofteana Construct SRL, Ifty Center; și a partenerilor media: DeBacau, DSO – Direct Sound, Cătălin Paloșanu Photography, Redacția FSC, AXX ROM SRL, FASTER RUNNING SRL., MDD Events SRL, GOSSE Store, Hotel Dobru, Complex Panoramic, Vila Teleconstrucția, RGV Service Dinamic, Cabinet Insovență Adviser – Cornelia Țimpău, Zetta360.
No Comments