Deva a găzduit, în premieră, semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV

Facebook
X
LinkedIn
Castigatori Deva

Teatrul de Artă din Deva a găzduit, în premieră pentru județul Hunedoara, semifinala județeană a „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” editia a IV-a, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Programul este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor, având Banca Națională a României (BNR) ca partener strategic.

Premiul I a fost câștigat de echipa ELEVATE YOUR PITCH reprezentând Colegiul Național „Decebal” Deva, coordonați de profesoara Andreea-Sandrina Cîmpean.

Etapa județeană Hunedoara a reunit, în fața juriului și a unei săli formate din peste 200 de liceeni, 8 echipe. Prin proiectele prezentate, 38 de liceeni au conturat fiecare o viziune diferită asupra viitorului și au demonstrat nu doar creativitate, ci și o înțelegere remarcabilă a mecanismelor economice, a nevoilor concrete ale consumatorilor și a procesului prin care o idee poate evolua într-un model de afacere viabil și sustenabil.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru susținut de lideri locali care au înțeles importanța acestui tip de intervenție educațională, fiind deschis prin discursurile președintei CONAF, Cristina Chiriac; coordonatorului local al programului, Simona Maria Cojocărescu; primarului municipiului Deva, Lucian Ioan Rus; prefectului județului Hunedoara, Lorincz Szell; inspectorului școlar pentru activități extrașcolare ISJ Hunedoara, Gabriela Sorina Cobori; ambasadorului Maratonului pentru Educație Antreprenorială, Virgil Ianțu; membrei board-ului de conducere Sultan România și vicepreședintă CONAF Prahova, Aura Ozbay; precum și prin mesajul transmis de viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu care a subliniat importanța educației financiare și antreprenoriale în formarea unei economii solide și responsabile.

Prin moderarea atentă a lui Nicholas Cațianis, evenimentul și-a păstrat ritmul, claritatea și dinamica firească, depășind granițele unei simple competiții și devenind un spațiu autentic de dialog, reflecție și validare, în care fiecare idee a fost primită cu atenție, analizată cu seriozitate și tratată cu respect.

Evaluarea proiectelor a fost realizată de un juriu format din profesioniști care înțeleg, din experiență directă, greutatea unei idei transformate în business, respectiv; Nicoleta Munteanu – fondatoarea Kids in Business, vicepreședintă ANAA, membră a Board-ului CONAF, Mircea Hăbean – Director de Magazin Auchan Deva, Theodora Popa – Vicepreședinte TRANSAVIA, Co-fondator și Vicepreședinte Theodora Golf Club, membră a Board-ului CONAF, Ana-Maria Stancu fondatoarea RoboHub, aceștia analizând fiecare propunere prin prisma ideii de afacere, fezabilității, rezultatelor preconizate, modalității de prezentare în cadrul evenimentului.

În urma deliberărilor, premiul I al semifinalei a fost acordat echipei ELEVATE YOUR PITCH reprezentând Colegiul Național „Decebal” Deva, o afacere dedicată consultanței educaționale și managementului carierei, construită pentru tinerii care au nevoie de ghidaj, claritate și sprijin în felul în care își prezintă potențialul, își aleg direcția și își construiesc viitorul academic sau profesional. Echipa este formată din Ioana-Lucia Dobreanu, George Sebastian Beldean, Ștefana Rusan și Răzvan Ștefan Răducu, coordonați de profesoara Andreea-Sandrina Cîmpean, iar performanța lor le oferă oportunitatea de a reprezenta județul Hunedoara în finala națională de la București, pe 26 mai.

Locul al doilea a revenit echipei IA-N-CU-PROMO, o afacere dedicată serviciilor de marketing și promovare digitală pentru afacerile locale, o soluție prin care antreprenorii din comunitate pot deveni mai vizibili, mai conectați cu publicul lor și mai bine pregătiți pentru piața actuală, proiect realizat de elevii Colegiului Național „Iancu de Hunedoara”, sub coordonarea profesoarei Ramona Delia Bota.

Pe locul al treilea s-a clasat echipa ELITE VISUAL HUB, un ecosistem integrat de servicii vizuale, construit în jurul ideii de producție digitală, conținut foto-video și promovare, cu o viziune orientată spre dezvoltarea unui brand și a unei comunități de artiști fotografi la nivel național. Proiectul este dezvoltat de elevii Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva, coordonați de profesorul Gheorghe-Ioan Mihuț.

Cele trei echipe au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei.

„Nimic din ceea ce am construit și celebrăm astăzi nu ar fi fost posibil fără oamenii care au avut generozitatea să se așeze lângă un tânăr și să îi spună, simplu: hai, că poți. Această încurajare, uneori rostită într-o sală de clasă, alteori într-un moment de teamă, poate schimba direcția unui destin.

Asta facem noi, prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială: de patru ani mergem în licee, în comunități care au nevoie să fie văzute, pentru a le arăta tinerilor că România poate avea o altă față. Suntem singura organizație patronală care a dus educația antreprenorială în mod constant, aplicat și viu în mijlocul liceenilor, nu ca pe o teorie, ci ca pe o experiență care îi obligă să gândească, să creeze, să îndrăznească și să își apere ideile.

Schimbarea aceasta ține de educație, dar și de lipsa orgoliilor, de încredere, de răbdare și de capacitatea noastră, ca adulți, de a înțelege că o țară se ridică prin oameni care aleg să construiască împreună. La Deva am văzut, încă o dată, că atunci când profesorii, antreprenorii, autoritățile, partenerii și comunitatea se aliază, tinerii nu mai simt că sunt singuri în fața drumului lor. Și poate că acesta este cel mai important câștig al Maratonului pentru Educație Antreprenorială: faptul că le redăm curajul de a crede că locul lor este aici, într-o Românie care are nevoie de mintea, energia și visurile lor.”Cristina CHIRIAC, președinta CONAF.

„Pentru mine, organizarea semifinalei Hunedoara a însemnat mai mult decât un eveniment: a fost o responsabilitate asumată față de tinerii acestui județ și față de viitorul pe care îl putem construi împreună. Am trăit bucuria de a vedea elevi curajoși, profesori implicați și parteneri care au înțeles că educația antreprenorială este o investiție reală în oameni, în comunitate și în economia României de mâine,” a declarat Simona Maria COJOCĂRESCU, coordonatorului local al programului.

„Totul începe de la un vis, de la o dorință, de la o ambiție și, mai ales, de la curajul de a înțelege ce știi să faci cu adevărat și cum poți transforma acel dar într-un drum. Astăzi, la Deva, am văzut tineri care nu au venit doar să prezinte idei, ci să ne arate că viitorul se construiește atunci când educația întâlnește încrederea, iar ambiția este susținută de oameni care cred în ea. Le mulțumesc profesorilor care au fost alături de elevi, care i-au îndrumat și le-au dat curajul să își ducă ideile mai departe, și felicit CONAF pentru că a înțeles că adevărata responsabilitate a unei generații este să lase ceva în urmă: încredere, direcție și șanse reale pentru cei care vin după noi,” a declarat Lucian Ioan RUS, primarul municipiului Deva,.

Unul dintre momentele importante ale zilei a fost panelul vocațional, în cadrul căruia Florina Doris Visirin, Eleonora Carmen Hărău și Gina Gogean, le-au vorbit elevilor despre sensul vocației, despre răbdarea necesară devenirii și despre curajul de a rămâne loial propriului drum, chiar și atunci când acesta se dovedește a nu fi cel mai ușor.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială continuă, în această ediție, în 30 de județe din România, reunind mii de elevi, profesori și antreprenori într-un efort comun de a reduce distanța dintre educație și realitatea economică, iar finala națională, care va avea loc la București, va aduce împreună cele mai bune echipe din întreaga țară, într-o competiție despre idei și despre direcția în care se construiește viitorul.

Conceptul programului este înregistrat la OSIM, confirmând caracterul său inovator și original, într-un moment în care educația antreprenorială era aproape absentă din parcursul educațional al tinerilor.

 

Partener strategic: Banca Națională a României (BNR)

Parteneri naționali: Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara, Asociația Națională a Antreprenorilor, Patronatul Femeilor Antreprenor, Bizz Club, Adservio

Sponsori naționali: Auchan România, XP Group, Garanti  BBVA, Elit

Partener de mobilitate: Renault România

Partener media: AGERPRES, Radio Magic FM

Acest eveniment nu ar fi posibil fără susținerea partenerilor locali: Primăria Municipiului Deva, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, şi a sponsorilor locali: INTERLOG, Bivaria Grup, Crisbus, Rotary Club Brad, Rotary Club Deva, Werk Hotel & Spa, Urban by Werk, RoElectrice

Hyperion Guard, Vardev şi a partenerilor media locali: Media Image, Accent Media, Antena 3 Deva, Replica Info HD

 

Facebook
X
LinkedIn
No Comments

Post A Comment
CONAF
Confidentialitatea datelor

Cu exceptia categoriilor de modulele cookie care sunt strict necesare pentru functionarea site-ului, puteti accepta sau refuza utilizarea de module cookie, separat pentru fiecare categorie de module cookie, prin mutarea selectorului de la sfarsitul fiecarui rand de mai jos. De fiecare data cand vi se solicita sa acceptati sau sa refuzati utilizarea categoriilor de module cookie, va oferim informatiile esentiale pe care trebuie sa le cunoasteti pentru a alege: categoriile de module cookie, datele de identificare ale operatorului, daca sunt categorii de module cookie care se refera la module cookie persistente sau de sesiune, daca acea categorie de modul cookie este un modul cookie primar sau un modul cookie tert (cu exceptia modulelor Cookie Strict Necesare [acestea fiind mereu module cookie primare]), si daca datele dvs personale sunt transferate in afara Spatiului Economic European. Odata ce ati acceptat utilizarea de catre noi a categoriilor de module cookie, puteti reveni la alegerea dvs. prin mutarea selectorului la sfarsitul randului respectiv. Accesati aceasta functie in cadrul politicii de confidentialitate a site-ului modulelor cookie.

Mai multe detalii puteți afla accesând pagina politica de confidentialitate