CONAF deschide dialogul pentru antreprenoriatul feminin românesc în structurile europene la prima vizită la Bruxelles

 CONAF a semnat un parteneriat strategic cu AER, 19 martie 2019

  • CONAF a organizat primul eveniment la Parlamentul European, 20 martie 2019
  • Membrii ai CESE și ai Parlamentului European susțin demersul CONAF

La prima vizită a delegației sale la Bruxelles, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) deschide dialogul pentru antreprenoriatul feminin românesc în cadrul structurilor legislative și consultative ale Uniunii Europene – Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European (CESE), dar și la nivelul celor mai reprezentative asociații pentru mediul de afaceri european. Evenimentul organizat de CONAF s-a desfășurat în perioada 19-20 martie și în cadrul acestor întâlniri fructuoase a fost semnat un parteneriat strategic cu European Academy of Regions (AER). Inițiativa confederației a fost apreciată de membri ai CESE și ai Parlamentului European care susțin demersul CONAF .

În cadrul reuniunii de la CESE, s-a semnat parteneriatul dintre CONAF și Europen Academy of Regions (AER), una dintre primele organizații europene care și-au anunțat sprijinul pentru demersurile CONAF bazate pe puncte de convergență dintre cei doi parteneri, precum: îmbunătățirea reglementărilor privitoare la antreprenoriat, reglementarea activității freelancerilor și apariția unui temei juridic pentru aplicarea legii, dar și sprijinirea activității acestora cu normative care să-i ajute în desfășurarea activității curente și care să-i încurajeze să lucreze pe cont propriu, promovarea culturilor și tradițiilor locale mai puțin cunoscute sau promovarea turismului cultural și rural. La eveniment au fost prezenți Madi Sharma, UK Member of European Economic and Social Committee, Prime Minister appointment și Henri Malosse, the 30th President of European Economic and Social Committee.

„Succesul unei organizații este reprezentat de echipa care o formează. Femeile puternice susțin alte femei puternice, prin urmare secretul constă în unitate, munca de echipă, în sprijin reciproc. Știm cu toții că atunci când vine vorba de o misiune dificilă, o femeie este întotdeauna capabilă să o finalizeze cu succes. Cred în capacitatea antreprenorială a femeilor și cred ca uneori nu putem schimba viitorul, dar putem schimba fiecare zi cu pași mici și încrezători. Cu toții trebuie să credem că putem schimba lumea pentru că este nevoie de schimbare. Bărbații au datoria de sprijini succesul femeilor, la fel cum noi o facem de fiecare dată. Ei au datoria să respecte, să iubească și să o protejeze femeile”, a declarat în discursul său Madi Sharma, membru UK al Comitetului Economic și Social European.

„În Uniunea Europeană se cere tot mai multe acte de omenie și de respect între națiuni pentru că există tendința de tehnocratizare la toate nivelele. Vocea partenerilor sociali trebuie să se facă auzită, trebuie identificate nevoile cetățenilor europeni la nivel regional pentru că CESE este un organ principal consultativ care reprezintă societatea civilă, cu rol important în deciziile Parlamentului European”, a specificat Henri Malosse, membru al Comitetului Economic și Social European.


Totodată, s-au pus bazele cooperarii dintre cele două entități prin asumarea unor inițiative comune în următoarele domenii: sănătate, economie socială, agricultură, inovare socială, inlcusiv în sensul mai bunei integrări a femeii în mediul de afaceri și redresării crizei demografice din Europa sau chiar creșterea ratei de transfer tehnologic și a impactului inovării în economia europeană printr-o mai bună colaborare între statele membre.

„Mă bucur că avem această posibilitate de dezvoltare, parteneriatul între AER și CONAF fiind în deplină concordanță cu unul dintre obiectivele noastre, respectiv promovarea și dezvoltarea activităților femeilor antreprenor din România”, a declarat Nelu Neacșu, Președinte AER.

„În aceste două zile, cu o agendă atât de încărcată, am reușit să punem bazele unor relații de cooperare cu organizații puternice. Am identificat împreună punctele de interes în jurul cărora vom putea creiona o strategie și o abordare comună. Cred cu tărie în importanța unității antreprenoriatul feminin românesc – atât la nivel intern, cât și în armonie cu mediul de afaceri european, și că rolul demersului inițiat de CONAF este de a construi un context favorabil antreprenoriatului feminin. Este timpul ca și vocea antreprenoarelor din România să fie ascultată și reprezentată corespunzător în CESE și alte structuri similare”, a declarat Cristina Chiriac, Președintele CONAF.

Claudia Tapardel și Maria Grapini, membre ale parlamentului European, au transmis mesaje de încurajare pentru femeile antreprenor, subliniind deficiențele legislative, economice sau sociale privind antreprenoriatul feminin, dificultățile întâmpinate în inițierea unor programe care să susțină femeile antreprenor, cu precădere în domeniile considerate ca fiind apanajul bărbaților. S-a subliniat totodată faptul că acesta este un moment prielnic pentru crearea unor programe de susținere a antreprenoriatului feminin, inclusiv din perspectiva finanțării afacerilor patronate de femei.

La rândul lor, reprezentante ale asociațiilor pentru mediul de afaceri european precum Business Europe, Business Angels Europe, The Committee on Women’s Rights and Gender Equality sau Global Woman Club Brussels au transmis mesaje de unitate, au oferit modele de încurajare și susținere a antreprenoriatului feminin, și au prezentat cele mai recente date statistice privind accesul femeilor antreprenor la finanțare

„Este un paradox ca bărbații care gestioneaza fonduri de risc aleg în continuare să nu investească în afaceri patronate sau conduse de femei, deși s-a dovedit că acestea aduc o rată semnificativ mai mare de profitabilitate. În prezent, femeile finanțate de fonduri de investiții primesc, în medie, cu 1 milion de dolari mai puțin decât bărbații pentru afaceri comparabile, deși rezultatele obținute sunt mai bune, nu doar din perspectiva profitabilității, ci și a creșterii numărului locurilor de muncă. Astfel, Business Angels Europe încurajează prezența femeilor antreprenor și în roluri de investitor, cu precadere în afaceri conduse de femei.”, a declarat Marie-Elisabeth Rusling, CEO Business Angels Europe.

CONAF s-a făcut cunoscută Parlamentului European și Europen Academy of Regions (AER) prin intermediul unei delegații alcătuită din reprezentante ale mediului de afaceri feminin romanesc din cele mai variate domenii de business, cu o semnificativă experiență în antreprenoriat.

No Comments

Post A Comment