2030 ar trebui sa fie puntea noastră asumată între o națiune emergentă și una predictibilă și consolidată!

Calea spre un viitor sustenabil

Calea spre un viitor sustenabil: 24 de tendințe și 70 de voci la forumul ”24 Trends for 2024”

 

București, 6 septembrie 2024 – A doua ediție a celui mai amplu proiect de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, forumul „24 Trends for 2024” a fost organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Digi24,  între 2-6 septembrie, beneficiind de catalizator de comunicare de peste 70 de invitați din mediul public, privat și societatea civilă, care au dezbătut intens 5 nuclee ale dezvoltării durabile în platoul Digi 24, alături de jurnaliștii Teodora Tompea și Cosmin Prelipceanu.

 

Scopul acestui forum îl constituie generarea de acțiuni concrete pentru ca România să își atingă obiectivele pentru 2030. Mai exact, acțiuni prin care fiecare minut, fiecare idee și fiecare decizie vor fi transformate într-un pas calculat către un viitor mai sănătos și mai sigur, într-un cuvânt – sustenabil. Concluziile dezbaterii vor cuprinde obiectivele de dezvoltare durabilă 2030 revelate punctual, îmbogățite cu măsuri, direcții și strategii clare, pentru fiecare dintre actorii implicați. CONAF și Digi24 și-au propus crearea unei comunități de analiză și de lucru multidisciplinară, capabilă să abordeze problematica securității naționale, a energiei și inovației, a siguranței alimentare, a capitalului uman și a egalității de gen și de șanse prin prisma lărgita a impactului social, economic și de mediu.

Cristina Chiriac 24 trends for 2024

”Un proiect de o asemenea anvergură este cristalizarea unui deziderat național pentru o viață mai bună, pentru toți, femei, bărbați, copii sau orice minoritate sau categorie defavorizată. E nevoie să conștientizăm că suntem o singură tabără, ale cărei vulnerabilități atât de intens dezbătute trebuie să primească o rezolvare rapidă, echitabilă. Am dezbătut și dezbatem teme relevante la nivel sistemic, pornește de la conștientizare și prin presiunea pusă asupra factorilor decidenți, dar și prin conlucrarea constructivă cu aceștia, avem credința că menirea noastră ca organizație va fi îndeplinită.

Obiectivele de dezvoltare durabilă sunt interconectate și oricât ne-am dori să prioritizăm unele ca fiind reprezentative, societatea românească nu poate fi înghesuită în cifre și proceduri pe care să le ducem pe caiet partenerilor, pentru o notă mai bună.

Misiunea acestei ediții a fost crearea unui triunghi de comunicare și soluționare a nevoilor de dezvoltare pe cinci paliere fundamentale. Securitatea națională, cea energetică sau alimentară, piața muncii și echitatea socială prin egalitatea de gen sunt parte a drumului pe care România trebuie să treacă într-o nouă etapă.

Prin această a doua ediție, ne aflăm la jumătatea unui drum extrem de curajos, cu adresabilitate nu doar către mediul public sau cel privat, ci și spre fiecare cetățean, cu convingerea că, la finalul acestui proiect, vom poziționa demersurile noastre ca vehicul pentru o Românie mai bună, mai incluzivă, mai aproape de ceea ce fiecare dintre noi merită”, a declarat președinta CONAF, Cristina CHIRIAC.

Cea de-a doua serie de dezbateri a forumului ”24 Trends for 2024” a debutat cu o premieră, o dezbatere pe tema securității naționale ”National Security, Option or Duty Day”. Sustenabilitatea este dezideratul dezvoltării sănătoase a oricărei societăți, iar pacea este definită nu ca o opțiune, ci ca o datorie fundamentală a fiecărei națiuni, punând accentul pe responsabilitatea fiecărui cetățean de a-și păstra intactă identitatea națională și suveranitatea țării. Invitații prezenți în platou au fost Nicolae Ionel CIUCĂ – Preşedintele Senatului României,    Sebastian BURDUJA – Ministrul Energiei, Nicoleta PAULIUC – Președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României, E.S. Ihor PROKOPCHUK – Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Locotenent-Colonel Raluca POPESCU – Comandantul Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”, George SCUTARU – Fostul consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și CEO-ul New Strategy Center, Nicoleta RADU – Directorul General PAID, Elisabeta MORARU – Country Manager-ul Google România, Claudiu CREȚU – Directorul General Electrocentrale București (ELCEN), Iulian CHIFU – Președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning București, Otilia SAVA – Coordonatorul Asociației “Alături de Eroi”, Cristina CILEACU, jurnalista DIGI24, realizatoarea emisiunii “Pașaport diplomatic”.

Domeniul energetic a fost punctul central al celei de-a doua zile, „Power and Innovation Day”, unde s-a discutat aplicat despre rolul esențial al energiei ca motor al creșterii economice. Invitații au subliniat importanța investițiilor strategice în energie regenerabilă și eficiență energetică, evidențiind oportunitățile de creare de locuri de muncă și tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon. Participanții prezenți la dezbatere au fost: Bogdan-Gruia IVAN – Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Mircea FECHET – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Teodora PREOTEASA – Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene,        George-Sergiu NICULESCU – Președintele Autorității Naționale de  Reglementare în domeniul Energiei, Mihai PRECUP – Membru în Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții (BEI), Claudiu CREȚU – Directorul General Electrocentrale Bucuresti (ELCEN), Franck NEEL – Membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze si Energie, Mihaela Rodica SUCIU – Directorul General Distribuție Energie Electrică România, Petru RUŞEŢ – CEO-ul Siemens Energy România, Daniela DĂRĂBAN – Directorul Executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Alexandru VIȘAN – COO Nuclearelectrica, Varinia RADU – Fondatoarea și CEO-ul Energynomics.

Ziua a treia ”Food, Nutrition and Health Day” a constituit o oportunitate pentru a dezbate siguranța alimentară, și s-a dorit a fi un apel la acțiune pentru transformarea obiceiurilor noastre alimentare în favoarea bunăstării viitoare. Au participat la dezbatere: Monica – Cristina ANISIE – Senatorul, Președintele Comisiei pentru învăţământ din Senatul României, Felix Nicolescu – Șef Serviciu DSAONA – Direcția Generală Siguranța Alimentelor ANSVSA, Ionuț NICA – Șeful Serviciului în cadrul Direcției Generale Industrie Alimentara și Comerț, Ștefan TODERIȚĂ – Directorul Partners & Strategy de la EDENRED, Livia STAN – Policy and Market Access Directorul MSD România, Tiberiu DĂNEȚIU – Directorul Corporate Affairs & Retail Media Auchan Retail România, Daniela MARIȘCU – Președintele Consiliului Patronatelor ESG și Co-founder of Aquatica Experience, Dr. Theo TRANDAFIRESCU – ASSOCIATE PROFESSOR Mount Sinai. Medic pneumolog New York, SUA, Alina CREȚU – Director executiv Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), Christian-Eneil COMȘA – Fondatorul și Președintele Asociației Școlilor Particulare din România.

Dezvoltarea capitalului uman și perfecționarea abilităților au fost subiectele de dezbatere în cadrul celei de-a patra zile ”Human Capital and Skills Day” , ca fundamente ale unei economii reziliente și sustenabile în viitor.  Invitații care au participat la dezbatere au fost: Prof. Univ. Marilen Gabriel PIRTEA – Senator, Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Cristina TRĂILĂ – Deputat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Florin COTOŞMAN – Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Dumitru NANCU – Director General al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Ramona JURUBIȚĂ – Country Managing Partnerul KPMG România și Moldova, Corina NEAGU – Fondatoarea DARE, Corina MUNTEANU – Președintele PADIR – Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din Romania, Mihaela MITROI – Managing Partner-ul GLOBAL TAX & BUSINESS Advisory, Tiberiu STOIAN – Managerul EXONIA Factory, Dragoș PETRESCU – Fondatorul grupului City Grill, Ligia ARDELEAN – Country Manager-ul Atos Global Delivery Center, Magda VOLONCIU – Senior Founder Managing Partner-ul Magda Volonciu & Asociații, Dana CIREAȘĂ – Co-Fondatoarea NETSPACE și Președintele ASCPD Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor, Beatrice DUMITRAȘCU – CEO-ul Residential Division One United Properties, Aurelia FLOREA – Organisational Development & Human Resources Directorul Miele Tehnica Brașov.

Egalitate de gen

Ultima zi a forumului, „Gender Equality Day”, a provocat discuții profunde despre cotele de gen și importanța aspectării prezenței feminine în toate domeniile și  pe toate palierele societății. Dialogul a subliniat necesitatea unui angajament constant pentru a asigura un viitor în care fiecare persoană are oportunitatea de a-și atinge potențialul maxim, indiferent de gen sau context social. Participanții la dialog au fost: Alexandru Mihai – GHIGIU – Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Luca NICULESCU – Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Coordonatorul Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mihai PAȘCA – Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Rareş Petru ACHIRILOAIE – Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Eugen-Remus NEGOI –  Președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, Alexandru PETRESCU – Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cristina CHIRIAC – Președintele Fondator CONAF și Fondatoarea Flori de Ie, Csaba Ferenc ASZTALOS – Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Crina CIOCIAN – Co-founder-ul & CEO-ul The Woman Magazine, Co-Founder-ul & Curator Meron Gallery și Managing Partner-ul Meron, Alexandru HOLICOV – CEO-ul Adservio, Radu HOZA – Branch Manager-ul JOST Romania, Roxana POPESCU – Managing Director-ul KeysFin, Marius GHENEA – Managing Partner-ul Catalyst România.

Cristina Chiriac Cosmin Prelipceanu Teodora Tompea

”Suntem într-un moment de o importanță profundă pentru societatea românească. 2030 este o punte fundamentală către ce vrea România să fie în 2050. 2030 este aproape, nu doar prin prisma distanței în timp, ci și prin decontul pe care trebuie să îl facem noi, toți actorii implicați, în fața așteptărilor societății.

Sustenabilitatea este un deziderat pentru viitorul următoarelor generații și oricât de general și larg uzitat pare conceptul, în spatele său se află obiective exacte, trasate, definite și cu ținte clare. Datorăm, fiecare dintre noi, copiilor noștri, un sistem educațional funcțional, mentalități sincronizate cu prezentul, iar acesta trebuie să fie un efort conjugat al întregului mediu politic, antreprenorial, non-guvernamental.

Egalitatea de gen, cea care închide seria de dezbateri din luna septembrie, este cel mai bun exemplu. Conform McKinsey, 8,7% este estimată creșterea în PIB, aferentă unei reprezentări de gen echitabilă și dacă suprapunem aceste cifre peste inflația de 5%, am putea pune România în plutonul fruntaș al Europei.

Un proiect de o asemenea anvergură este cristalizarea unui deziderat național pentru o viață mai bună, pentru toți, femei, bărbați, copii sau orice minoritate sau categorie defavorizată”, a declarat președinta CONAF, Cristina CHIRIAC.

În fiecare dintre cele cinci zile de dezbateri s-au dezbătut fenomenele sociale care necesită schimbări de mentalități și legi ferme, educația incluzivă și suportul statului în dezvoltarea pe baze echitabile. Educația s-a dovedit a fi principalul pilon de construcție al României sustenabile.

Un lineup de peste 80 de speakeri relevanți, reprezentanți ai unor autorități publice, companii multinaționale și antreprenori au participat în prima ediție între 27 și 31 mai. Cinci mari domenii au fost subiecte de dezbatere: Energie, Agricultură, Sănătate, Economie Circulară, Finanțare.

Forumul va continua cu noi teme de dezbatere între 18 și 22 noiembrie.

No Comments

Post A Comment

Ultimele Articole