Premierul Florin Cîțu în dialog cu CONAF. Sectorul textil se află în impas în această perioadă pandemică, greu încercată din punct de vedere economic. Agenții economici au solicitat în nenumărate rânduri susținere din partea autorităților pentru a face față acestei provocări. Reprezentanții Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – președintele CONAF, Cristina Chiriac, împreună cu Sorina Tulan, președintele sucursalei CONAF Satu Mare și Corina Por, vicepreședinte al sucursalei CONAF Satu Mare, alături de deputatul Adrian Cozma, au avut o întrevedere la Palatul Victoria, cu premierul Florin Cîțu, pentru a discuta despre problemele pe care angajatorii industriei textile le întâmpină de la declanșarea pandemiei și soluțiile care pot salva această ramură industrială.
Președintele CONAF, Cristina Chiriac, a declarat: „Întâlnirea cu premierul a avut ca scop identificarea de soluții pentru industria textilă. Domnia sa, a dat dovadă de receptivitate și deschidere la propunerile noastre și sperăm ca industria textilă să beneficieze de sprijin așa cum s-a întâmplat și cu celelalte ramuri din economie. Traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere socio-economic, iar pandemia și–a pus amprenta în toate industriile, însă în acest sector de activitate lucrează oficial peste 175.000 de oameni, a căror speranță constă în continuarea activității. Dacă antreprenorii din industria textilă și-ar închide porțile, efectele în lanț ar fi dramatice, iar situația economică generală ar fi una și mai dificilă. De aceea, am făcut apel la premier să susțină industria textilă pentru că, așa cum bine știm, aceasta reprezintă un pilon de creștere economică prin crearea de valoare adăugată”.
La rândul său, deputatul Adrian Cozma, s-a declarat mulțumit în urma discuțiilor cu premierul Florin Cîțu și speră „ca sectorul textil să poată beneficia de sprijin, așa cum se întâmplă pentru HoReCa”. Domnia sa explică: „Satu Mare are în continuare multe fabrici de profil și mulți angajați calificați în domeniu care resimt problemele apărute în ultimul an. Vorbim de o piață mare dar și foarte afectată de pandemie, cererea de produse fiind extrem de mică în aceste luni complicate”.
Președintele CONAF, Cristina Chiriac, se arată încrezătoare după dialogul cu prim-ministrul României: „CONAF salută deschiderea prim-ministrului față de problemele din economia reală. Acest lucru dovedește că putem identifica, împreună, cele mai bune soluții, în urma unui dialog transparent, profesionist și echilibrat. Suntem un partener credibil de discuție care vine cu soluții la problemele identificate și sper ca în acest caz, industria textilă, va avea un sprijin real din partea Guvernului pentru a trece cu bine peste această perioadă nefavorabilă”.
România produce haine, fibre textile şi încălţăminte în valoare de 22 mld. lei (4,4 mld. euro) anual, adică echivalentul a 2% din PIB, industria având o pondere similară (circa 1,3-1,4%) în totalul cifrei de afaceri a mediului de business local în 2019. Oficial, fără a se lua în calcul munca la negru, în domeniu lucrează 175.000 de croitorese, cusătorese şi cizmari care pun eticheta de „made in Romania” pe haine şi pantofi. Aproape 4% din salariaţii din România lucrează în această industrie care utilizează în mod intens forţa de muncă, unele fabrici având chiar şi peste 1.000 de salariaţi.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin este singura confederație din România ce reuneşte interesele femeilor antreprenor într-o structură închegată. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business și asta, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu antreprenorial. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent și care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 5 asociații și 18 sucursale.
No Comments