Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* și Inspectoratul Școlar Județean Alba au semnat pe 28 septembrie, la Alba Iulia, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul elevilor din învățământul gimnazial și liceal din județul Alba, prin abordări inovatoare în procesul de învățare și predare. Protocolul semnat astăzi reprezintă un pas important la nivel județean pentru implementarea parteneriatului semnat în 2019 între Ministerul Educației CONAF și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), aflat în vigoare.
Acest protocol vizează alinierea educației antreprenoriale la o strategie de dezvoltare a unei forțe de muncă competitive în județul Alba și a fost semnat de către Cornel Stelian Sandu, Inspector Școlar General și Adriana Duna, președintă CONAF Sucursala Alba.
La eveniment au mai fost prezenţi membri ai board-ului CONAF Sucursala Alba – Rodica Vasin, Andreea Oanţă, Camelia Todor, Eva Sas, Ana Cosma şi Lia Dorica Dogaru.
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Inspectoratul Școlar Județean Alba îşi asumă implementarea educaţiei antreprenoriale în programa școlară din județ, demers care vizează colaborarea dintre mediul privat, academic și cel ministerial, consultarea şi implicarea stakeholderilor naţionali şi locali, asigurarea competenţelor cheie prin programa naţională, sistemele de monitorizare şi evaluare, cu ţinte şi indicatori de măsurare, instruirea profesorilor şi, nu în ultimul rând, sursele de finanţare prevăzute.
Unul dintre punctele de referință ale pactului este organizarea „Maratonului pentru Educație Antreprenorială„, o inițiativă inovatoare, care se distinge ca fiind singura competiție de idei de afaceri dedicată în exclusivitate liceenilor din județul Alba. Acest maraton reprezintă o oportunitate crucială pentru elevi care le permite să-și pună în practică cunoștințele și să-și dezvolte competențele antreprenoriale dobândite, consolidând astfel legătura dintre teorie și aplicațiile practice în lumea reală a afacerilor.
”Deși România se plasează pe locul 6 în Europa în ceea ce privește activitatea antreprenorială totală, semnalul de alarmă este tras de faptul că mai mult de jumătate dintre aceste noi inițiative de afaceri eșuează în primele 42 de luni de existență. Acest fapt ar trebui să ne dea de gândit și să accentuăm eforturile de implementare a educației antreprenoriale și vocaționale. Prin integrarea educației antreprenoriale în curriculumul educației vocaționale, putem să îmbunătățim în mod semnificativ adaptabilitatea elevilor noștri la schimbările rapide din lumea muncii. Astfel, educația vocațională poate deveni, în esență, educație antreprenorială. Această abordare îi va ajuta pe tineri să-și descopere pasiunea, să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale și să fie pregătiți să facă față provocărilor și oportunităților pe care le vor întâlni pe parcursul carierei lor. Prin această colaborare între CONAF și Inspectoratul Școlar Județean Alba, ne angajăm să construim un sistem educațional care să sprijine dezvoltarea vocației și a spiritului de echipă la tineri, pregătindu-i pentru un viitor plin de oportunități și schimbări continue în lumea antreprenorială și profesională”, a subliniat Cristina Chiriac, președintă CONAF.
”Pentru ca piața muncii din județul Alba să fie competitivă, trebuie să investim în educația copiilor și adolescenților, în competențele lor și în capacitatea acestora de a se adapta și de a inova. În acest sens, este necesar să încurajăm o schimbare reală a mentalității noastre cu privire la atitudinile antreprenoriale, iar acest proces începe în primul rând prin insuflarea unui spirit antreprenorial încă din primii ani de școală. În județul Alba, suntem hotărâți să fim parte activă a acestei schimbări, oferind elevilor noștri oportunități educaționale care să le dezvolte abilitățile antreprenoriale și să îi pregătească pentru succesul într-o lume în continuă evoluție.”, a declarat Adriana Duna, președintă CONAF Sucursala Alba.
No Comments