PADIR: Stilist extensii gene este acum o ocupație recunoscută oficial. La inițiativa Patronatului Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România – PADIR, membru CONAF, nomenclatorul ocupațiilor din România a fost actualizat:
PADIR a reușit să introducă o nouă ocupație în codul Clasificarea Ocupațiilor din România, nomenclatorul prin care sunt centralizate ocupațiile (funcții și meserii) populației active din România.
Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare PADIR, în cadrul organizației s-au constituit comisii de specialitate pentru fiecare sector de activitate și domeniu din industria înfrumusețării. La rândul ei, fiecare comisie a întocmit propriul plan strategic de dezvoltare a a industriei iar în topul prioritățiilor Comisiei de Specialitate Stilizare Extensii Gene a fost obtinerea recunoașterii oficiale a acestei ocupații.
„Mă bucur că ocupația de stilist extensii gene este în sfârșit recunoscută oficial. Nu a fost un demers ușor, dar faptul că am lucrat împreună cu profesioniști desăvârșiți, mi-a demonstrat că oricât de greu este, satisfacția reușitei este mult mai mare. Contribuția Cristinei Dragna, Director Politici și Programe Strategice, a Adrianei Lăzărică, consultant în formare profesională si a Comisiei de Specialitate Stilizare Extensii Gene din cadrul PADIR al cărei președinte este Tabya Tabuica este una semnificativă. Sunt foarte mulți profesioniști în acest domeniu care meritau o recunoaștere oficială a meseriei pe care o practică”, a declarat Corina Munteanu, președinte PADIR.
Pasul următor va fi elaborarea standardului ocupațional și introducerea în Registrul Național al Calificărilor Profesionale, pentru a deveni o calificare.
Acest demers vine în completarea acțiunilor întreprinse de CONAF ce au ca scop conștientizarea importanței corelării pietei muncii cu realitățiile economice actuale și viitoare.
”Este esențial să conștientizăm importanța educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități, educația digitală, cea vocațională și formarea profesională, iar pentru aceasta trebuie să actualizăm legislația și să adaptăm învățământul în toate stadiile lui la schimbările care se produc în economie”, a declarat Cristina Chiriac, ambasador VET și președinte CONAF.
În baza protocolului cu ANC – Autoritatea Națională pentru Calificări, PADIR este singura organizație cu drept exclusiv de avizare a standardelor ocupaționale din industria înfrumusețării și în acest sens a avizat primele patru standarde. Practic acestea au fost actualizate pentru că unele erau depășite, fiind făcute în urmă cu mai bine de 20 de ani. Cele patru standarde ocupaționale sunt: coafor, frizer, manichiurist și pedichiurist.
La începutul anului a fost avizat și standardul ocupațional pentru Operator Întreținere Corporală, acesta fiind elaborat de Asociația Vindecă-ți Viața.
Următoarele standarde ocupaționale ce urmează a fi avizate de către PADIR sunt: coafor stilist, cosmetician, machior, stilist protezist si montator bijuterii pe corp.
De asemenea, se lucrează la obținerea prin actualizarea nomenclatorului cu noi coduri COR și pentru alte ocupații care există la nivel european și care sunt foarte cerute și în România.
Despre PADIR:
PADIR este organizația antreprenorilor din industria înfrumusețării care promovează și apără drepturile și interesele membrilor săi și îi informează despre legislația și reglementările industriei la nivel european și național;
PADIR reprezintă industria în relația cu autoritățile publice și centrale, cu sindicatele și cu alte organizații non-guvernamentale;
PADIR impulsionează procesul de constituire și dezvoltare a societăților comerciale;
PADIR inițiază, realizează și derulează implementare de proiecte și programe și atrage resurse publice sau private din țară și din străinătate pentru realizarea investițiilor în industria înfrumusețării;
PADIR promovează creșterea nivelurilor de profesionalizare și recunoașterea acestora.
No Comments