La prima vedere, piața AeRO pare să stea mai bine decât Piața Reglementată în ceea ce privește prezența de femei in conducerea companiilor. Din cele 702 poziții analizate, 199 sunt ocupate de femei, ceea ce înseamnă un procent agregat de 28,3%. Numai că această cifră ascunde o discrepanță structurală majoră: atunci când firmele sunt analizate în funcție de dimensiune, ponderea scade de la 36,5% în grupa celor mai mici emitenți la 20,8% în grupa celor mijlocii și ajunge la numai 13,2% în primele zece companii după numărul de salariați. Pentru a urmări toate analizele dedicate echilibrului de gen și politicilor economice sustenabile, consultați pagina oficială CONAF.
Acesta este unul dintre cele mai clare rezultate ale noii etape a cercetării „Legea care nu se aplică”, realizată de Dr. ec. Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). După analiza celor 85 de societăți de pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, cercetarea extinde analiza asupra celor 245 de emitenți AeRO la data de referință 31 decembrie 2025.
Explicația începe chiar cu felul în care sunt formate organele de conducere. Componența acestora a putut fi reconstituită pentru 229 dintre cei 245 de emitenți AeRO analizați, iar 155 au organe de conducere formate din exact trei membri. Într-o asemenea structură, prezența unei singure femei produce automat o reprezentare de 33,3%.
De aceea, ponderea agregată de 28,3% trebuie citită împreună cu dimensiunea companiilor și cu structura organelor lor de conducere
Comparația cu Piața Reglementată întărește această concluzie. Pe piața principală, femeile ocupă 21,4% dintre pozițiile analizate. Dar atunci când sunt comparate populații echivalente din perspectiva dimensiunii, raportul se inversează: reprezentarea femeilor este de 16,4% în cazul emitenților AeRO aflați peste pragul IMM utilizat în cercetare, față de 20,3% în societățile de pe Piața Reglementată supuse legii.
Cu alte cuvinte, procentul mai bun al AeRO la nivelul întregii piețe nu se păstrează atunci când comparația este făcută între companii de dimensiuni comparabile.
O lege, două filtre
Rezultatele deschid însă o discuție care depășește reprezentarea femeilor și ajunge la Legea nr. 11/2025. Legea, intrată în vigoare la 15 martie 2025, transpune Directiva (UE) 2022/2381 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă. Ea se aplică societăților tranzacționate pe o piață reglementată și exclude expres microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii.
AeRO este un segment al sistemului multilateral de tranzacționare administrat de Bursa de Valori București și nu este piață reglementată. Prin urmare, companiile listate aici se află în afara prevederilor respective, indiferent de dimensiunea lor.
Dar piața pe care este listată compania reprezintă numai primul filtru. Al doilea este dimensiunea.
Dacă domeniul Legii nr. 11/2025 ar fi extins la AeRO, menținându-se actuala exceptare pentru IMM-uri și aplicând criteriile de dimensiune utilizate în cercetare, 18 dintre cei 245 de emitenți analizați ar depăși pragul de exceptare Celelalte 227 de societăți ar rămâne în afara obligației prin efectul exceptării IMM.
Așadar, simpla extindere a legii la AeRO nu ar schimba fundamental aria sa de acoperire.
„28,3% arată bine la prima vedere. Dar când privim structura din spatele acestui procent, imaginea se schimbă. Pe AeRO, 155 dintre cele 229 de organe de conducere analizate au trei membri, iar într-o asemenea structură o singură femeie înseamnă o treime. Când privim însă companiile după dimensiune, imaginea se schimbă.
Concluzia cercetării nu este că legea trebuie pur și simplu extinsă la AeRO. Datele ne obligă să privim mai atent mecanismul. Dacă vrem să știm ce companii ajunge legea să acopere în realitate, trebuie să analizăm împreună piața pe care sunt tranzacționate și criteriile prin care sunt exceptate IMM-urile.
Metoda, bazele de calcul și sursele utilizate sunt documentate, astfel încât rezultatele cercetării să poată fi verificate și replicate pe baza acelorași criterii”, declară Dr. ec. Cristina Chiriac, președinta CONAF și autoarea studiului „Marea Privatizare” (2016).
Între timp, regulile pieței se schimbă
Cercetarea apare într-un moment în care această discuție poate produce mai mult decât o constatare.
Prin Decizia nr. 886 din 26 august 2026, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București.
Noul cadru împarte sistemul în trei componente – Piața de Creștere pentru IMM, Piața de Bază – AeRO Market și SMT Internațional – și introduce un model de evaluare prin scoring pentru încadrarea emitenților pe Piața de Creștere. Guvernanța corporativă și transparența se află printre criteriile în jurul cărora este construit noul mecanism.
Iar aici datele cercetării întâlnesc o decizie care încă poate fi modelată.
„ Bursa de Valori București pregătește lansarea unei Piețe de Creștere pentru întreprinderile mici și mijlocii, categorie exceptată de la prevederile Legii nr. 11/2025 privind echilibrul de gen. Noul Cod al SMT prevede un model de scoring pentru încadrarea emitenților, care include criterii privind guvernanța corporativă, transparența și maturitatea organizațională. În acest context, există o întrebare legitimă: componența și transparența organelor de conducere sunt măsurate distinct în cadrul acestui model?
Nu este o întrebare pentru peste câțiva ani. Este una care trebuie să primească un răspuns acum, cât timp regulile se scriu”, afirmă Cristina Chiriac.
Când informația nu este cerută, transparența devine întâmplătoare
La 16 dintre cei 245 de emitenți AeRO analizați, cercetarea nu a putut reconstitui componența organului de conducere.
Diferența față de Piața Reglementată este importantă. Pe Piața Reglementată, informația există, dar nu este întotdeauna disponibilă într-o formă uniformă și ușor de identificat. Pe AeRO, obligația specifică de raportare a componenței organelor de conducere defalcate pe gen și pe caracter executiv sau neexecutiv nu există.
Cercetarea propune o soluție care nu presupune adoptarea unei noi legi: includerea componenței și transparenței organului de conducere în modelul de scoring al viitoarei Piețe de Creștere și publicarea informațiilor într-un format standardizat și prelucrabil – nume, funcție, caracter executiv sau neexecutiv și perioada mandatului – atât în limba română, cât și în limba engleză.
Încă o cifră care cere o explicație: 60 versus 29
Cercetarea readuce în discuție și modul în care sunt stabilite companiile care depășesc criteriile de exceptare pentru IMM.
Articolul 109² lit. h) din Legea nr. 24/2017 definește întreprinderea mică și mijlocie prin numărul de angajați, cifra de afaceri și totalul bilanțului, fără a preciza expres dacă, pentru aplicarea acestor criterii, sunt agregate și datele întreprinderilor partenere și legate potrivit regulilor Recomandării 2003/361/CE.
Diferența nu este una teoretică.
Prin aplicarea regulilor de agregare prevăzute de recomandarea europeană, cercetarea a identificat 60 dintre cele 85 de societăți analizate pe Piața Reglementată care ar depăși criteriile de exceptare pentru IMM.
În primul ciclu de raportare, ASF a comunicat în august 2026 că, dintre 82 de societăți analizate în funcție de criteriile de eligibilitate, 29 au intrat efectiv sub incidența prevederilor privind echilibrul de gen.
Cele două cifre nu provin din populații identice și nici dintr-o metodologie declarată ca fiind identică. Tocmai diferența dintre ele arată necesitatea unei clarificări explicite și uniforme privind modul în care sunt evaluate criteriile de dimensiune și tratamentul întreprinderilor partenere și legate.
245 de companii privite una câte una
Cercetarea a analizat 245 de emitenți AeRO, iar componența organelor de conducere a putut fi reconstituită pentru 229 dintre aceștia.
În total, au fost analizate 702 poziții în organele de conducere, dintre care 199 sunt ocupate de femei, reprezentând 28,3%.
Dintre cele 229 de organe analizate, 155 au exact trei membri, iar 186 – respectiv 81,2% – au cel mult o femeie.
Șapte dintre cele 245 de societăți au o femeie care deține pachetul de control.
Companiile analizate însumează 16.532 de salariați și o cifră de afaceri cumulată de 7,78 miliarde de lei pentru exercițiul financiar 2025.
Comparațiile dintre AeRO și Piața Reglementată au fost realizate numai între populații echivalente și pe baze de calcul declarate.
Despre cercetare
„Legea care nu se aplică” este o cercetare privind reprezentarea femeilor în proprietatea și conducerea companiilor listate la Bursa de Valori București.
Prima parte a cercetării a analizat cele 85 de societăți de pe Piața Reglementată și mecanismele de aplicare, raportare și monitorizare aflate în responsabilitatea emitenților, BVB și Autorității de Supraveghere Financiară. A doua parte a cercetării extinde analiza asupra celor 245 de societăți de pe Piața AeRO.
Cercetarea continuă direcția începută de Dr. ec. Cristina Chiriac prin studiul „Marea Privatizare” (2016), în care au fost analizate, una câte una, 7.726 de societăți privatizate.
Datele de firmă au ca dată de referință 31 decembrie 2025, iar informațiile financiare sunt aferente exercițiului 2025. Cercetarea are caracter descriptiv și observațional și nu interpretează diferențele identificate drept efecte cauzale.
No Comments