28 noiembrie – Ziua CONAF Brăila

ITforENERGY și Leadership Excellence Gala

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF Sucursala Brăila, organizație dedicată coagulării forțelor antreprenoriale din comunitatea locală pentru sustinerea egalității de șanse, promovarea antreprenoriatului feminin și a antreprenoriatului autohton, anunță marcarea Zilei CONAF Brăila prin două evenimente de excepție Conferința #ITforENERGY și Leadership Excellence Gala care vor avea loc pe 28 noiembrie 2023, în orașul Brăila.

IT4ENERGY

În premieră, CONAF Sucursala Brăila organizează de la ora 12:00 conferința națională #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT, o oportunitate pentru antreprenori, reprezentanţi ai administraţiei publice şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, preşedinţi de asociaţii şi organizaţii să dezbată şi să găsească soluţii ale problemelor critice pentru promovarea unei abordări eficiente a digitalizării în România, ca instrument de dezvoltare durabilă. Conferința va oferi participanților o perspectivă profundă asupra modului în care tehnologia poate transforma și îmbunătăți dezvoltarea economică și crearea de valoare adăugată, facilitând tranziția către soluții durabile.

La conferință au confirmat prezența, ca speakeri: Bogdan-Gruia IVAN – Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Viorel Marian DRAGOMIR – Primar Municipiul Brăila , Francisk-Iulian CHIRIAC – Președinte Consiliul Județean Brăila, Ştefan FUSEA – Preşedinte Camera de Comerţ Brăila, Ciprian Vlad – Prorector al Universității Dunărea de jos, Daniela CIREAȘĂ – Președintă Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate și Protecția Datelor, Tatian DIACONU – Antreprenor, Silvia ALBU – Director General Port Romanel SRL, Ana Maria STANCU – CEO Bucharest Promo Robots, Robot Fleet Amiral, Dragoș NEAGU –  Director Biblioteca județeană Panait Istrati Braila, Simona ILIE – Director Dezvoltare Integrisoft Solution, Roxana MIRCEA – Managing partner REI Grup. Dezbaterile vor fi moderate de Cristina CHIRIAC – doctor în economie, preşedintă CONAF.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile Alma Health&SpaRetreat, Alma GrandBallroom, Lacu Sărat.

Organizatori: Federația Patronală Petrol și Gaze și Patronatul Femeilor Antreprenor – membru fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)

Leadership Excellence Gala

În aceeași zi, CONAF Sucursala Brăila va organiza, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila a doua ediție a Leadership Excellence Gala, la ora 18, la Teatrul Maria Filotti, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței în leadership. La Gală vor fi onorate personalități care au dobândit un renume în diverse domenii și care s-au evidențiat prin proiectele și activitățile lor remarcabile nu doar din mediul de afaceri, ci și din diverse domenii, precum sportul, cultura și educația.  Cei care au contribuit semnificativ la bunăstarea comunității și au lăsat o amprentă distinctă în istorie, acei români care pun Brăila pe harta României și a Europei, care ne reprezintă cu succes, oriunde ar fi, oameni care fac performanță și excelează în acțiunile lor vor fi aplaudați și recompensați.

„Într-o lume agitată, unde reperele morale sunt adesea încălcate, este esențial să ne întoarcem la valorile fundamentale care definesc o societate sănătoasă. Noi credem cu tărie că OAMENII cu adevărat onești și dedicați pot fi catalizatorii schimbării și ai unei comunități prospere. Prin această inițiativă, aducem o recunoaștere binemeritată și o răsplată simbolică oamenilor excepționali care, zi de zi, contribuie la clădirea unui fundament solid pentru viitorul nostru comun. Ei sunt adevărații piloni ai unei societăți bazate pe valori autentice”, a declarat Daniela Cireașă, președintă CONAF Sucursala Brăila.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

RSVP: braila@conaf.ro

Parteneri: Primăria Municipiului Brăila și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila

Parteneri media: Obiectiv Vocea Brăilei

No Comments

Post A Comment