USR-PLUS salută și susține inițiativa Pactul pentru Muncă

USR-PLUS și PACTUL PENTRU MUNCĂ susțin măsuri pentru muncă bine plătită și flexibilă

USR-PLUS salută și susține inițiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ. USR-PLUS și PACTUL PENTRU MUNCĂ susțin măsuri pentru muncă bine plătită și flexibilă, mai mult, propuneri din document se regăsesc în programul de guvernare al formațiunii politice.

În cadrul consultării care a avut loc între reprezentanții USR-PLUS și cei ai PACTULUI PENTRU MUNCĂ, au fost discutate modalitățile de a implementa măsurile identificate astfel încât să se atingă obiectivul propus, respectiv flexibilitatea și echitabilitatea pieței forței de muncă.

Dragoș Pîslaru, europarlamentar USR-PLUS a declarat: „USR-PLUS susține inițiativa PACTUL PENTRU MUNCĂ întrucât am constatat o nevoie de adaptabilitate la transformările din piața muncii, iar programul nostru de guvernare are ca linie directoare prioritară dezvoltarea capitalului uman și crearea de locuri de muncă. PACTUL PENTRU MUNCĂ ne oferă o proiecție a sentimentului de unitate asupra unor soluții care pot contribui la transformări profunde, benefice, corelate cu realitatea economică. În acest sens, este extrem de important să venim cu un mix de politici publice ambițioase, având în vedere faptul că asistăm în această perioadă la reforme structurale majore – automatizarea proceselor, digitalizarea, lucrul pe platforme, iar în acest context trebuie avută în vedere oportunitatea de a ne alinia cu noile strategii europene legate de promovarea competențelor și a învățământului profesional.”

La dezbatere au participat alături de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru, Oana Țoiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Cristian Seidler, deputat USR, membru al Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților și Bogdan Deleanu – fondatorul Centrului de Expertiză Europeană Europuls. Din rândul inițiatorilor au fost prezenți Cristina Chiriac, președinte CONAF, Andreea Negru – președinte Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Nicoleta Munteanu – vicepreședinte Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Mirabela Amarandei – reprezentant al Universității București, Dragoș Anastasiu – președinte Eurolines Group și Radu Burnete – director executiv CONCORDIA.

PACTUL PENTRU MUNCĂ reprezintă o inițiativă demarată în anul 2019 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Din anul 2020 s-a alăturat, în calitate de partener strategic, Confederația Patronală CONCORDIA. Ulterior, pe parcursul proiectului s-au alăturat Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea București și SCA Magda Volonciu și Asociații.

 

No Comments

Post A Comment