Corina Munteanu

Corina Munteanu, este antreprenor de mai bine de 18 ani iar în prezent activează pe piața de beauty and healt.
În calitate de membru al Asociației Naționale a Antreprenorilor dezvoltă și coordonează programe și proiecte de un real impact social și umanitar. Proiectele „Strategii de înfrumusețare” și “Vreau să fiu Profesionist!” au o tradiție de mai bine de cinci ani.
Din punct de vedere al pregătirii profesionale, prima specializare obținută în urma absolvirii cursurilor universiatare este „specialist mass media și comunicare”.
Corina Munteanu este printre primii mediatori autorizați din București, desfășurându-și activitatea în cadrul propriului biroului de mediator. Deasemenea, dezvoltă și coordonează programe și în cadrul Asociației Centrul Internațional de Mediere, unde este membru fondator.
Participă frecvent la cursuri de dezvoltare personală și profesională printre care amintim „Protocol și comunicare în diplomație” organizat de Institutul Diplomatic Român și „Business Mastery” organizat de LSS. În prezent este masterand, urmând să primească specializare în dreptul penal al afacerilor.