CONAF – PRIN SUCURSALA DIN BRĂILA ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA AU SEMNAT UN PROTOCOL DE COLABORARE

CONAF - PRIN SUCURSALA DIN BRĂILA ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA AU SEMNAT UN PROTOCOL DE COLABORARE

CONAF – PRIN SUCURSALA DIN BRĂILA ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA AU SEMNAT UN PROTOCOL DE COLABORARE

 

CONAF este confederația patronală din România care reprezintă cea mai amplă mișcare din ultimii 100 de ani din istoria noastră, coagulând forțele antreprenoriale din România pentru sustinerea egalității de șanse, promovarea promovarea antreprenoriatului feminin și a antreprenoriatului autohton, motiv pentru care ne dorim lângă noi cât mai mulți parteneri alături de care să construim activ la construcția antreprenială a României.

Recunoscând importanţa parteneriatelor și protocoalelor de colaborare interinstituționale, pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale dar și dezvoltarea aptitudinilor practice în rândul tinerilor, prin susținerea Pactului pentru Muncă, dar și prin susținerea antreprenoriatului local, cele două părţi au convenit să colaboreze pe bază de parteneriat activ pe multiple planuri de interes.

Protocolul de colaborare a fost semnat miercuri, 9 noiembrie 2022, de domnul Viorel Marian DRAGOMIR, Primarul Municipiului Brăila și de președinta CONAF Brăila, doamna Daniela CIREAȘĂ.

 

Protocolul are ca obiect:

  1. Derularea de proiecte și programe comune în domeniul educațional, în special pentru învățământul liceal, profesional și dual;
  2. Schimbul de informații în domenii de interes pentru ambele părți;
  3. Participarea Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin in comisiile de dialog social la nivelul municipiului Brăla;
  4. Iniţierea, realizarea, derularea, implementarea de proiecte şi programe comune pentru mediu antreprenorial;
  5. Promovarea reciprocă prin mijloace on-line și off-line a activităților desfășurate de ambele părți;

„Pe tot parcursul activității pe care am desfășurat-o atât în mediul privat, cât și acum, în calitate de primar al municipiului Brăila, am susținut că rolul autorității locale este de a administra cu maxim de profesionalism patrimoniul public, dar mai ales să ne împarteneriem cu investitori hotărâți să aducă la nivel local cele mai noi tehnologii și procese de producție, dar și de a face un salt de dezvoltare. O comunitate dezvoltată înseamnă prosperitate, un standard de trai decent și în egală măsură, dialog permanent cu mediul de afaceri și societatea civilă, dar mai ales oportunități pentru investitori. Parteneriatul cu CONAF aduce oportunități pentru agenții economici de a derula proiecte comune pentru mediul de afaceri local, de a facilita acțiuni în domeniul educațional, în special pentru studenți și elevii din învățământul profesional și dual. Cu determinarea și consecvența pe care le-ați dovedit permanent și sprijiniul necondiționat al municipalității, acțiunile Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin se vor bucura pe plan local de cele mai bune rezultate.”, a afirmat domnul Viorel Marian DRAGOMIR – Primarul Municipiului Brăila.

Împreună ne dorim să dezvoltăm comunitatea antreprenorială și credem că acest parteneriat echitabil este primul pas spre un dialog constructiv cu autoritățile locale.

„Relațiile cu autoritățile publice locale trebuie să fie o normalitate și o necesitate pentru mediul de afaceri și consider că prin acest parteneriat ne putem aduce contribuția la dezvoltarea municipiului Brăila atât din punct de vedere antreprenorial cât și social și educațional.”, a precizat doamna Daniela Cireașă, președintă CONAF Brăila.

 

 

No Comments

Post A Comment